Să ne dăm seama că, de fapt, este o prostie și practic nu avem cum să ne certăm", a spus ea pentru playtech.ro. Și a continuat: „Putem să discutăm în contradictoriu, putem să ne enervăm, putem să ne supărăm. Dar nu ne certăm la modul de a nu mai vorbi unul cu celălalt. Până la urmă, suntem familie.
Video Soldații ucraineni salvează un rus cu piciorul strivit între vehiculul blindat și un zid. „Omoară-mă" „Nu suntem ca voi, retardaților!" Data actualizării: 23.10.2022 09:36 Data publicării: 23.10.2022 08:00 . Soldatul rus a fost salvat dintre dărâmături și a primit îngrijiri medicale. Sursă foto: captură video Twitter
Trebuie să vedem ce urmează în această procedură şi o să vorbim mai departe, dar Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen", a declarat Mark Rutte, întrebat miercuri într-o conferinţă de presă la Cincu, dacă opoziţia Olandei privind aderarea ţării noastre la Schengen ţine de corupţia de la port Constanta, problemele de la frontiere sau infrastructură, potrivit News.ro
Trăiesc de 40 de ani într-un sens giratoriu: „Nu suntem lângă el, suntem pe el" 16 noiembrie 2022 Nu știm dacă e cea mai bizară casă din lume, dar cu siguranță prinde în loc fruntaș într-un astfel de clasament. E greu de crezut, dar este adevărat! O familie trăiește de peste 40 de ani într-o casă așezată într-un sens giratoriu.
Check out Nu, nu suntem un vis by Cornel Cuibus on Amazon Music. Stream ad-free or purchase CD's and MP3s now on Amazon.co.uk.
Nu, nu suntem un vis est une chanson populaire par Cornel Cuibus | Crée tes propres vidéos TikTok avec la chanson Nu, nu suntem un vis et explore 0 vidéos réalisées par des créateurs nouveaux et populaires.
apEWf6.
nu nu suntem un vis